Ajutorul social pentru perioada rece a anului
Primăria Larga vă informează că au intervenit schimbări în Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1167 din 16 octombrie 2008. Astfel din cererea de ajutor social au fost omise următoarele bunuri: televizor, frigider, mașină de spălat simplă sau semiautomată, centru muzical.
Pentru determinarea cuantumului ajutorului social, precum și dreptului la ajutorul pentru perioada rece a anului, venitul lunar minim garantat al familiei se calculează în conformitate cu Legea ajutorului social, reieșind din nivelul venitului lunar minim garantat în mărime de 720 lei pentru ajutorul social și 1152 pentru perioada rece a anului.
Dreptul la ajutorul social se revizuiește la fiecare 12 luni calendaristice după acordarea ajutorului social. Fiecare solicitant are obligația de a anunța asistentul social în cazul în care au intervenit schimbări cu privire la componența familiei, indicatorii de bunăstare, veniturile sau proprietatea acestuia, în termen de 10 zile de la data la care a intervenit modificarea.
Persoanele angajate în cîmpul muncii trebuie să prezinte asistentului social certificat de salariu lunar net (adică curat, cel primit la mînă).
ATENȚIE! Ajutorul pentru perioada rece se acordă în perioada noiembrie-martie a anului. Cererile de ajutor pentru perioada rece se întocmesc în luna noiembrie.